Nu îţi abandona copilul, creşte-l!

Tema abandonului copiilor este tema pe care mi-am ales-o pentru lucrarea de licenţă. De ce mi-am ales această temă? Deşi ţine mai mult de sociologie sau de asistenţă socială, şi mai puţin de relaţii publice, dintotdeauna m-au interesat subiectele sensibile şi, într-o oarecare măsură, tabu. Fie că vorbim de violenţa domestică, traficul de fiinţe umane, prostituţia, etc., putem spune că acestea sunt subiecte despre care, la ora actuală, se discută mai greu, din cauza încărcăturii emoţionale pe care o oferă. Ele există, totuşi, atât în România, cât şi în alte ţări (una din aceste ţări este Republica Moldova). Am ales să îmi elaborez lucrarea de licenţă pe tema privind abandonul copiilor, şi nu pe altă temă, pentru că în acest sens s-ar mai putea face anumite schimbări sau s-ar putea trage semnale de alarmă.

copiiabandonati-1311519319

 

Vorbim de copii care se nasc în anumite familii fără a avea vreo vină şi fără a avea posibilitatea de a alege acest lucru, copii pentru care dragostea familială înseamnă mult mai mult decât o felie de salam oferită în plus de către o instituţie. Mă refer aici la situaţiile în care copiii au fost abandonaţi din cauza lipsurilor materiale. Desigur, cauzele sunt multiple, dar nu întotdeauna justificabile.

Dacă încercăm să înţelegem acest fenomen, al cărui număr este la fel de mare în comparaţie cu anii trecuţi, sau chiar mai mare (cu toate că, după ’89, avortul a fost liberalizat şi, în prezent, există acces liber la contraceptive), sunt şi situaţii în care instituţionalizarea reprezintă singura soluţie. Ele sunt numite situaţii de urgenţă şi se referă la cazurile în care părinţii sunt decedaţi sau suferă de diverse boli care nu le permit să aibă grijă de copil, situaţii în care rudele sunt inexistente, ş.a.m.d.

Nu ştiu câţi oameni, la ora actuală, cunosc efectele pe care le are instituţionalizarea copiilor asupra acestora, şi, sinceră să fiu, înainte să mă informez în acest sens, nici eu nu ştiam mare lucru. Nu spun că acum le ştiu pe toate, dar îmi ofer dreptul de a avea o opinie în acest sens şi de a spune că sunt contra instituţionalizării copiilor. De la efectele asupra fizicului acestora (spre exemplu, deficienţe motrice) până la cele de ordin intelectual (înţelegere, învăţare), efectele asupra copiilor abandonaţi sunt multiple. Se mai regăsesc aici şi deficienţele afective, astfel un copil instituţionalizat poate prezenta neîncredere în sine şi în ceilalţi, interiorizare sau necomunicare. Puteţi găsi aici mai multe informaţii.

Sigur că spunând toate aceste lucruri nu va fi rezolvată situaţia şi că problema trebuie soluţionată de la rădăcină, mai exact trebuie să fie tras un semnal de alarmă asupra părinţilor care recurg la aceste modalităţi. Abandonând copilul, nu îi este asigurată o viaţă mai bună şi nici părintele nu este uşurat că a scăpat de o “povară”, exceptând cazurile în care nepăsarea este mai mare decât iubirea pentru copil.

copii abandonati

 

Sunt încă la începutul lucrării de licenţă şi îmi place tema pe care mi-am ales-o, deşi, de multe ori, descopăr lucruri triste…cu toate acestea, sunt şi multe lucruri noi pe care îmi face plăcere să le citesc. Nu sunt genul de om care să îi judece pe alţii pentru faptele lor, pentru că, la rândul meu nu îmi place să mi se întâmple acest lucru şi mai ales că nu mă aflu în situaţia lor, dar nu pot să înţeleg părinţii care îşi părăsesc copiii fără să privească înapoi.